CAPITOLUL 9

 

Jocuri de întreprindere

 

            Jocurile de întreprindere sunt modele de simulare ce cuprind mai mulţi participanţi angajaţi într-un proces informaţional-decizional ce simulează o situaţie de competiţie reală. Un număr de echipe de jucători sunt organizate ca un oligopol, fiecare echipă încercând să-şi maximizeze propriul profit printr-o secvenţă de decizii în domenii cum ar fi: producţia, stocurile, investiţii, marketing, întreţinere, cercetare sau finanţare.

            Noţiunea de joc de întreprindere se regăseşte şi sub denumirea de joc de conducere (management game) sau joc de afaceri (business game), acestea particularizând prin denumire sfera de aplicabilitate.

            Jocul de afaceri este definit, ca un exerciţiu de luarea a deciziilor secvenţiale structurat în jurul unei operaţii de afaceri în care participanţii îşi asumă riscul de conducere a acţiunii simulate.

            În general, jocurile sunt destinate simulării viitorului unei organizaţii şi a conjuncturii în care se va găsi aceasta. Modelul unui joc de întreprindere are următoarele elemente constitutive:

            - organizaţia - unitatea economică sau procesul economic pe exemplul căruia se efectuează simulările;

            - conjuctura  - este mediul în care organizaţia evoluează, caracterizat de structura pieţei, resursele disponibile, concurenţi potenţiali, tradiţii, etc.;

            - deciziile   - mulţimea strategiilor posibile ce se pot adopta corespunzător fiecărui obiectiv simulat; acestea se pot referi la politica preţurilor, politica de personal, politici de desfacere, de aprovizionare, structura de plan etc.;

            - rezultatele - se constituie din mulţimea informaţiilor oferite participanţilor la joc; acestea sunt determinate de conjuctura aleasă şi de deciziile luate şi se referă la indicatorii de performanţă rezultaţi în urma strategiilor adoptate de jucători.

            Jocurile urmăresc însuşirea unor abilităţi, a unei îndemânări în conducerea organizaţiei pornind de la ideea că abilitatea se dobândeşte prin practicare.

            Jucătorii, prin practicare, vor învăţa tot atât de mult din propriile greşeli cât din propriile succese, evitând reluarea greşelilor anterioare.

            Jocurile de întreprindere reprezintă un exerciţiu de simulare dinamică a unor decizii luate într-o situaţie concurenţială şi au următoarele obiective:

            - a demonstra, ceea ce înseamnă a crea o situaţie în care participanţii la joc privesc ceea ce se întâmplă, câştigând astfel o înţelegere mai profundă decât dacă pur şi simplu li s-ar explica;

            - a distribui, adică a promova un schimb de cunoştinţe în interiorul grupului de participanţi la joc, astfel încât lucruri cunoscute de unul dintre ei să poată deveni comune tuturor; principala ipoteză este că multe din cunoştinţele dorite, le posedă nu numai conducătorul jocului ci şi altcineva, posibil chiar mai multe persoane;

            - a examina, ceea ce înseamnă a pune pe participanţii la joc în situaţia de a observa comportamentul decizional al celorlalţi parteneri;

            - a stimula gândirea, ceea ce înseamnă a folosi jocul ca un exerciţiu intelectual, în speranţa creşterii abilităţii participanţilor la joc în rezolvarea problemelor specifice;

            - a evalua unele dintre îndemânările şi abilităţile participanţilor la joc;

            - a prevedea, adică a indica o succesiune a faptelor aşteptată;

            - a construi o echipă, adică a mări efectele cooperante ale unui grup;

            - a promova schimbarea, ceea ce înseamnă a încuraja adoptarea unui mod diferit de lucru.

 

            Aceste obiective, care stau la baza construirii jocurilor de întreprindere şi care pot fi urmărite de către conducătorul jocului într-un proces de "învăţare" dirijat, reprezintă şi criterii de clasificare a jocurilor de întreprindere [2,10,16,34,35,47,49,56].

            Astfel, după scopul jocului avem jocuri didactice şi jocuri analitice.

            Jocurile didactice reprezintă cea mai eficientă şi rapidă metodă de acumulare a experienţei în domeniul conducerii chiar prin substituirea acesteia. Cu ajutorul lor se urmăreşte ca participanţii la joc să înveţe cum să vehiculeze cu noţiunile teoretice, să-şi însuşească unele deprinderi şi abilităţi în activitatea de conducere. Participanţii învaţă să adopte decizii tot mai bune în condiţiile unor situaţii ipotetice, dar foarte probabil de a fi regăsite în practica economică. Aceştia învaţă din propriile greşeli, elaborându-şi un comportament propriu, adaptat scopului jocului, în funcţie de rezultatele parţiale pe care le obţine. În cadrul acestor jocuri, participanţii trebuie să-şi concentreze atenţia asupra cunoştinţelor asimilate şi mai puţin asupra câştigării jocului. Aceste jocuri se desfăşoară în regim de investigare, fără tensiune şi trebuie să fie însoţite de ample comentarii şi dezbateri după terminarea acestora.

            Jocurile analitice urmăresc să furnizeze informaţii în vederea luării deciziilor. Cu ajutorul acestor jocuri pot fi analizate, de exemplu, strategiile pe care trebuie să le adopte managerul unei întreprinderi pe piaţă în condiţiile unei anumite conjuncturi sau tendinţe de dezvoltare ale unor tehnologii.

            Analiza celor două tipuri de jocuri face dificilă o delimitare strictă între ele deoarece jocurile analitice au un pronunţat conţinut didactic, iar cele didactice conţin elementele celor analitice. Există posibilitatea ca acelaşi joc să fie utilizat în ambele scopuri, diferind doar modul de desfăşurare a lui, de la scop la scop. Dacă este utilizat în scopuri didactice, accentul va cădea pe înţelegerea fenomenelor simulate, a corelaţiilor dintre ele. În plus vor fi analizate consecinţele deciziilor luate de participanţi în vederea îmbunătăţirii comportamentului decizional al acestora, a acumulării de experienţă în conducerea fenomenelor respective. Dacă jocul este utilizat în scopuri analitice accentul va cădea pe studiul fiecărei variante de decizie, cu consecinţele acesteia, în vederea indentificării mulţimii soluţiilor realizabile, a evoluţiei posibile a fenomenului studiat, a domeniului de stabilitate a acestuia, precum şi sarcinile care revin managerului în cazul fiecărei variante de acţiune posibil a fi adoptată.

 

            După modul de desfăşurare avem: jocuri manuale, jocuri mixte, jocuri pe calculator.

            Jocurile manuale se caracterizează prin faptul că operaţiile de calcul se efectuează manual. Acestea, de regulă, stau la baza celorlalte tipuri de jocuri fiind şi cele mai răspândite. Ele permit conducătorului jocului să observe gradul de antrenare al participanţilor la joc, să influenţeze participarea acestora prin intervenţii oportune pe parcursul desfăşurării jocului, să cunoască reacţia psihică a participanţilor la diferite perturbaţii care sunt introduse în joc de către acesta sau la acţiunile întreprinse de cei cu care sunt în concurenţă.

            În  jocurile concurenţiale, desfăşurate în aceeaşi încăpere participanţii pot urmării reciproc reacţiile adversarilor, reacţii care vor contribui la antrenarea acestora la joc şi la modificarea strategiilor adoptate.

Cu ajutorul acestor jocuri pot fi verificate scenariile celorlalte tipuri de jocuri, în vederea stabilirii restricţiilor şi cuantificării relaţiilor dintre factorii care influenţează rezultatele jocului.

            Jocurile mixte, se deosebesc de cele manuale prin faptul că unele proceduri din cadrul lor sunt realizate fie cu calculatorul, fie cu ajutorul unor dispozitive  electronice speciale. Aceste proceduri se pot referi la generarea unor numere aleatoare, extrapolarea unor fenomene, evaluarea rezultatelor etc.

            Jocurile pe calculator se desfăşoară în exclusivitate pe calculatoare electronice, distingându-se de celelalte tipuri prin numărul mare de factori luaţi în considerare, viteza cu care sunt efectuate operaţiile de calcul şi durata mică a lor.

 

            După aria de cuprindere avem: jocuri complexe, funcţionale, operative şi pentru alte zone de specialitate.

            Jocurile complexe simulează funcţiile principale ale întreprinderii, astfel încât participanţii la joc să poată înţelege corelaţiile funcţionale care apar pe parcursul  evoluţiei întreprinderii, în condiţiile influenţei reciproce dintre subsistemele interne sau dintre acestea şi un sistem exterior.

            Jocurile funcţionale simulează o anumită funcţie a întreprinderii, permiţând participanţilor la joc să experimenteze diferite decizii în cadrul subsistemului care îndeplineşte funcţia simulată şi să estimeze consecinţele deciziilor luate asupra celorlalte subsisteme.

            Jocurile operative, simulează situaţii cheie (critice) în desfăşurarea  procesului analizat în vederea elaborării unor decizii operative. Ele permit pregătirea decidentului pentru înlăturarea consecinţelor unor avarii sau preîntâmpinarea lor.

            Jocurile pentru alte zone de specialitate permit testarea unor strategii politice, economice, tehnico-organizatorice privind o ramură a economiei naţionale, o zonă economică etc. O categorie distinctă de astfel de jocuri o constituie jocurile politico-militare care stau la baza strategiilor adoptate în relaţiile internaţionale.

 

            După elementul competitiv avem: jocuri concurenţiale, jocuri cooperative şi jocuri contra naturii.

            Jocurile concurenţiale, cuprind acele jocuri în care fiecare grupă de participanţi urmăreşte, prin deciziile pe care le ia, să-şi depăşească concurenţii (adversarii). Aceste jocuri se subdivid în jocuri interdependente şi jocuri independente.

            Jocurile interdependente se caracterizează prin faptul că succesul fiecărei grupe de participanţi este condiţional atât de propriile decizii cât şi deciziile concurenţilor.

            Jocurile independente se caracterizează prin faptul că participanţii caută să-şi îmbunătăţească  performanţele fără a leza interesele vreunuia, căutând să-şi îmbunătăţească indicatorii economici printr-o mai bună organizare a muncii, prin creşterea productivităţii muncii, prin inovaţii tehnice etc.

            Jocurile cooperative se caracterizează prin faptul că cel puţin doi dintre participanţi convin să evite, prin deciziile pe care le vor lua, lezarea reciprocă a intereselor lor sau uneori chiar să aleagă acele decizii care îi vor avantaja pe amândoi.

            Jocurile contra naturii sunt acele jocuri în care unul sau mai mulţi participanţi (aflaţi în coaliţie) luptă împotriva unui partener fictiv care reprezintă de fapt mediul (natura). Ele se deosebesc de cele concurenţiale prin faptul că natura acţionează fără scop. Uneori acţiunile naturii sunt considerate perturbaţii iar modul de manifestare al lor este aleatoriu. Participanţii la joc trebuie să identifice mulţimea măsurilor preventive necesare pentru a diminua probabilitatea apariţiei sau/şi efectele nedorite ale perturbaţiilor, reducând caracterul lor imprevizibil.

 

            După gradul de cunoaştere a situaţiei celorlalte părţi participante avem: jocuri cu informaţie incompletă (închise), jocuri cu informaţie completă (deschise).

            Primele sunt de regulă, concurenţiale şi nu se dispune de nici o informaţie despre resursele disponibile ale adversarilor, despre strategiile lor, despre politica preţurilor, despre fluctuaţia cererii şi ofertei etc. Uneori aceste informaţii sunt presupuse prin deducţii logice sau sunt cunoscute foarte vag.

            Jocurile cu informaţie completă se caracterizează prin aceea că toate părţile participante îşi cunosc reciproc situaţia elaborându-se deciziile în cunoştinţă de resursele disponibile ale celorlalte părţi participante.

 

            După metoda de arbitraj avem: jocuri cu metoda de arbitraj liberă, rigidă, semirigidă.

            Metoda de arbitraj liberă acordă arbitrului (conducătorului de joc) libertatea absolută în estimarea rezultatelor jocului. Acesta ia decizii pe baza propriei experienţe fără să fie nevoit să respecte unele proceduri prestabilite. Aceasta presupune formarea colectivului de conducere al jocului din persoane cu experienţă care pot aprecia corect consecinţele perturbaţiilor introduse în joc, calitatea strategiilor adoptate de jucători etc.

            Metoda de arbitraj rigidă impune arbitrajului să respecte nişte regului prestabilite de la care nu are voie să se abată.

            Metoda de arbitraj semirigidă reuneşte cele două metode şi este utilizată atunci când regulile prestabilite permit o apreciere rapidă a rezultatelor.

            Orice joc de întreprindere se desfăşoară în mai multe etape în care, cele principale, sunt constituite din: descrierea generală a jocului, formarea grupelor, instruirea jucătorilor, adoptarea deciziilor de către jucători, efectuarea calculelor de către arbitru, comunicarea rezultatelor şi bilanţul jocului.

 

            Descrierea generală a jocului. Participanţilor, înaintea începerii jocului li se va prezenta o scurtă expunere privind obiectivele jocului, funcţiunile sistemului care va fi simulat, starea iniţială a acestuia, ipotezele simplificatoare ale jocului, precum şi modul (în general) cum se va desfăşura jocul. Este indicat să se dea şi un mic exemplu.

 

            Formarea grupelor. Criteriile care stau la baza formării grupelor de participanţi diferă de la joc la joc. Dintre acestea amintim: preferinţele jucătorilor, gradul de pregătire al acestora, scopul sau aria de cuprindere a jocului sau funcţiile pe care le deţin la locul de muncă. Principalele grupe care se întâlnesc de regulă în cadrul unui joc sunt: grupa jucătorilor, grupa scenariilor, grupa de conducere, grupa de asistenţă tehnică.

            Grupa jucătorilor. Într-un joc pot exista  una sau mai multe grupe de jucători în funcţie de tipul acestuia (unilateral, bilateral etc.). Numărul de jucători dintr-o grupă precum şi structura organizatorică a acestuia depinde de scopul şi aria de cuprindere a jocului. Structura organizatorică a fiecărei grupe va prevedea ca unul dintre jucători să ocupe funcţia de manager al întreprinderii iar ceilalţi membrii vor avea funcţii de şefi de compartimente, fiecăruia fiindu-i repartizat un anumit compartiment din întreprindere. Grupele de jucători vor lucra fie independent (în cadrul jocurilor concurenţiale), fie în colaborare (atunci când se formează coaliţii).

            Grupa scenariilor. Această grupă elaborează situaţiile care vor fi jucate, formulează şi pune jucătorilor probleme în conformitate cu condiţiile jocului. Este compusă din persoane cu experienţă profesională, inventivitate şi pricepere de a formula o problemă concretă. La elaborarea situaţiilor se va urmări ca jucătorilor să li se asigure informaţiile necesare şi suficiente adoptării deciziilor. Una dintre atribuţiile de bază ale acestei grupe o constituie definirea sensului şi momentului în care apar situaţii limită în evoluţia sistemului sau formelor de manifestare a hazardului.

            Grupa de conducere. Ea cuprinde persoane cu aptitudini organizatorice sau în concordanţă cu situaţia simulată. Acestea stabilesc regulamentul de desfăşurare a jocului, alegând una din variantele prevăzute la construirea jocului, apreciază situaţiile elaborate de grupa scenariilor, atrage în discuţie toţi jucătorii, urmăreşte ca jocul să nu se îndepărteze de scop. Din această grupă fac parte conducătorul jocului, arbitrul şi subgrupa de evaluare şi control care verifică corectitudinea deciziilor adoptate de jucători şi le evaluează.

            Grupa de asistenţă tehnică. Ea acordă asistenţa tehnică grupelor de jucători, manipulează suporţii magnetici reclamaţi de joc, actualizează şi întreţine colecţiile de informaţii, produsele program elaborate etc. În majoritatea cazurilor de desfăşurare a jocurilor avem doar grupele de jucători şi arbitru care preia atribuţiile tuturor celorlalte grupe.

            Instruirea jucătorilor. După stabilirea grupelelor de jucători arbitrul le prezintă regulile jocului şi atribuţiile fiecărei grupe în parte, precum şi ale fiecărui membru al grupei. În acest sens li se precizează resursele materiale şi umane de care dispun la momentul iniţial, direcţiile de utilizare ale acestora, limitele în care se încadrează posibilităţile de atragere de noi resurse. Apoi se precizează deciziile posibile de a fi adoptate în conformitate cu obiectivul dat, respectând restricţiile impuse de joc. Dacă deciziile vor fi adoptate în condiţii de risc sau incertitudine, se dau şi probabilităţile de realizare a unor evenimente, respectând legile de probabilitate pe care le urmează evoluţia unor fenomene.

            Adoptarea deciziilor de către jucători. Pornind de la informaţiile de care dispun şi de la restricţiile jocului, participanţii vor adopta în mod empiric deciziile pe care le vor considera mai bune pentru atingerea obiectivului, căutând varianta de decizie cea mai bună pe baza unui algoritm propriu sau prin analogie cu o altă problemă pe care o cunosc. Pe parcursul desfăşurării jocului se poate descoperi un algoritm sau o procedură de căutare întâmplătoare, dar accelerată, a soluţiei eficiente.

            Fiecare adoptare de decizie de către jucători constituie o iteraţie (ciclu, mutare) a jocului. Numărul total de iteraţii (N) poate fi stabilit de arbitru la începutul jocului sau pe parcursul acestuia în funcţie de rezultatele intermediare obţinute de jucători. În acelaşi timp, grupa scenariilor va preciza perturbaţiile care au avut loc în perioada de timp pentru care jucătorii au adoptat decizii. Jucătorii vor cunoaşte aceste perturbaţii sau le vor intui după ce vor afla consecinţele deciziilor adoptate de ei.

            Evaluarea deciziilor adoptate se face de arbitru, după ce primeşte de la grupele de jucători deciziile adoptate iar de la grupa scenariilor perturbaţiile care au avut loc, evaluând consecinţele acestora asupra evoluţiei sistemului simulat. Modalitatea efectivă de evaluare a deciziilor depinde de metoda de arbitraj aleasă şi de mijloacele tehnice disponibile. În acelaşi timp, arbitrul observă în ce măsură jucătorii au înţeles fenomenele asupra cărora adoptă deciziile, putând aprecia gradul de instruire şi capacitatea jucătorilor de a rezolva sarcinile primite precum şi de acţiona împotriva perturbaţiilor.

            Comunicarea rezultatelor. După fiecare iteraţie arbitrul efectuează calcule iar rezultatele aprecierilor sunt comunicate jucătorilor. Conţinutul şi forma de prezentare a informaţiilor sunt precizate în regulile jocului.

            Pornind de rezultatele anunţate jucătorii îşi analizează propriile decizii, realizându-se astfel conexiunea inversă. Dacă un jucător va constata că se îndepărtează de obiectiv, va căuta noi strategii. Dimpotrivă, dacă obţine rezultate bune, va căuta să-şi menţină regulile de adoptare a deciziilor şi să le verifice şi în iteraţiile următoare. Cu cât algoritmul de adoptare a deciziei este mai bun, cu atât va fi atins mai repede obiectivul fixat.

            Pe parcursul jocului, arbitrul efectuează teste de continuare a acestuia. Testele constau în compararea iteraţiei curente cu numărul maxim de iteraţii, N. Dacă nu a fost atins scopul jocului dar s-au epuizat cele N iteraţii, arbitru va putea prelungi jocul cu încă N^' iteraţii dacă îi va permite timpul avut la dispoziţie. Dacă scopul jocului este atins după un număr de iteraţii mai mic ca N, jocul va fi oprit în vederea realizării bilanţului acestuia.

            Bilanţul jocului constă în evaluarea rezultatelor jocului pe baza rezultatelor parţiale în care scop se vor calcula diverse funcţii de performanţă (volumul profitului, balanţa de plăţi, rentabilitatea etc.) acordând un calificativ global fiecărui jucător. În acordarea acestora trebuie să se ţină seama de faptul că nimeni, în afară de verificarea în practică, nu este capabil să aprecieze câştigul realizat de jucători, dar modul în care sunt apreciate rezultatele acestora poate influenţa comportamentul lor, poate să-i stimuleze în aplicarea cunoştinţelor asimilate sau, dimpotrivă, să le estompeze cele mai bune intenţii.

            Jocurile de întreprindere oferă o serie de avantaje, cum ar fi:

            - ajută pe utilizatori să studieze o mare varietate de situaţii decizionale;

            - oferă posibilitatea acumulării de către participanţii la joc a unei experienţe preţioase în domeniul simulat;

            - creează deprinderea participanţilor la joc a sentimentului că în orice activitate există un element care exploatează orice greşeală şi care zădărniceşte orice plan elaborat greşit;

            - constituie un instrument în mâna managerilor, cărora le oferă o bază mai solidă pe care să-şi fundamenteze deciziile;

            - se pot testa ipotezele asupra naturii deciziilor care trebuiesc luate, se evaluează eficacitatea unor decizii sau se identifică efectele probabile ale acestora;

            - constituie o metodă de verificare a ideilor şi concepţiei operative, de cercetare şi analiză minuţioasă a fenomenelor aleatoare posibile;

            - jocurile pe calculator permit reluarea multiplă a lor prin simularea mai multor scenarii;

            - jucătorii nu operează cu noţiuni abstracte sau vagi ci cu date concrete pe care trebuie să le utilizeze în limite de timp şi spaţiu stabilite;

            - jocurile de întreprindere didactice au ca efect sporirea vitezei de reacţie a participanţilor la acţiunile şi manevrele efectuate prin surprindere de către concurenţi sau în situaţii inedite. Ele urmăresc şi efectele psihologice asupra participanţilor, cum sunt acele ale dezvoltării simţului de răspundere pentru consecinţele deciziilor luate.

            Limitele jocurilor de întreprindere sunt:

            - elaborarea unui joc necesită mult timp şi un volum mare de muncă;

            - jocurile de întreprindere complexe desfăşurate pe calculator reclamă uneori configuraţii de calcul puternice, mergând până la reţele de calculatoare cu resurse distribuite;

            - proiectanţii nu dispun de suficiente metode cantitative care să le permită cuantificarea influenţei tuturor factorilor care concură într-o situaţie dată;

            - un factor foarte important care este greu de cuantificat este elementul subiectiv, calculatorul, care lucrează asupra unei cantităţi de date mult mai mare decât poate să o facă gândirea omenească, este incapabil de o judecată calitativă sau să trateze factorii imponderabili, cum ar fi pregătirea profesională şi moralul managerului;

            - rezultatele jocurilor de întreprindere nu ştim dacă sunt eronate. Singurul mod de a le valida este compararea cu rezultatele unor evenimente reale.