Paradoxul meritocratiei
O societate poate aplica reguli de selectie perfect meritocratice si, totusi, sa reproduca inegalitatile sociale de la o generatie la alta.
De ce apare paradoxul?
Explicatia este ca meritul nu se formeaza in conditii egale.
Sa presupunem ca doi copii au aceeasi inteligenta si depun acelasi efort:
Copilul A
Provine dintr-o familie bogata, frecventeaza o scoala buna si beneficiaza de sprijin educational.
Copilul B
Provine dintr-o familie saraca, frecventeaza o scoala slaba si nu beneficiaza de aceleasi resurse.
La final, copilul A poate obtine rezultate scolare mai bune.
Daca universitatea sau angajatorul ii selecteaza exclusiv dupa rezultate, selectia este corecta in raport cu performantele masurate, dar nu si cu oportunitatile care au produs acele performante.
Cum apare paradoxul in simularea noastra?
Modelul foloseste doua etape.
1. Formarea meritului educational
R reprezinta resursele familiale, F efortul, iar Q calitatea scolii. In simulare, scorul educational este limitat la intervalul 0–100 si poate include o componenta aleatoare.
2. Selectia meritocratica
Indivizii cu cele mai mari scoruri ocupa locurile disponibile in clasa superioara, indiferent de originea lor sociala.
Dar, daca educatia depinde puternic de resursele familiale, copiii familiilor bogate vor avea, in medie, scoruri mai mari.
Prin urmare, chiar daca originea sociala nu este folosita direct in selectie, ea influenteaza indirect rezultatul.
Ce inseamna acest lucru?
Paradoxul nu este ca meritocratia ar fi neaparat nedreapta, ci ca egalitatea regulilor de selectie nu garanteaza egalitatea sanselor de reusita.
Mai mult, succesul celor avantajati poate fi atribuit exclusiv meritului individual, ascunzand contributia avantajelor mostenite.